My blog has moved!

You should be automatically redirected in 3 seconds. If not, visit
http://raluxa.com
and update your bookmarks.

Judecata

Thursday, April 02, 2009

Nu, nu ma refer la comentariile de aici. Aici imi exercit dreptul la cenzura si sterg cam tot ce e licentios, dandu-le ocazionalilor strambatori din nas prilejul sa ma jigneasca prin alte locuri, preferabil la ei pe blog, ca sa fiu sigura ca nu le voi citi niciodata obiectiile.
Cel mai rau doare (pentru majoritatea - ca n-oi fi eu speciala) sa te judece un prieten. Si, mai rau, sa-ti fie dat sa constati singur verdictul, ca nu ti l-a comunicat personal. Pe lumea asta exista o mana de oameni la a carei opinie tin in mod deosebit, iar ei nu coincid 100% cu prietenii mei (sorry guys...) Mai sunt si cunostinte, fosti profesori sau sefi, oameni al caror cuvant si-a castigat in timp greutate in fata mea. Asa ca daca imi esti prieten si te numeri totodata si printre cei a caror parere taie si spanzura in ochii mei, te poti considera partas al unei micro-elite.
Azi m-am lasat judecata de unul din privilegiati, in maniera fierului inrosit. Adica nu simteam ce ma asteapta, pana in secunda cand m-a usturat cumplit. Mi-a desfiintat abordarile, opiniile, stilul si comportamentul de blogosfera, iar eu m-am simtit ca un copil care e amendat de politia rutiera pentru ca n-are permis de sedere in carucior.

Am fost acuzata ca am intrat prea adanc in blogosfera punct ro. El, blogger expat de ani de zile, ma admonesteaza ca ma integrez, cu pasi mici, in comunitatea online din Romania. Pentru asta NU se mai regaseste aici, NU mai citeste, NU mai comenteaza, NU ma mai tine in blogroll. Si, desi pierderea in cifre n-ar trebui sa valoreze mare lucru, m-am intristat vazandu-ma judecata cu asprime pentru ceea ce ma entuziasmeaza, ma intriga, ma dezgusta sau ma invita la scris.
Sunt proaspat sosita intr-o comunitate al carei deficit de imagine se bazeaza uneori pe motive juste, ancorandu-se alta data in crunta nedreptate. Unde zeci de bloguri se nasc in fiecare luna, iar cei mari si vechi sunt balacariti zilnic de wannabe's care si-ar dori nespus sa le ia locul, pentru a scrie exact la fel si a-si contura cu precizie de xerox acelasi profil. Unde inteligenta si profesionalismul sunt desfiintate de copy-pasteri agramati. Fac parte dintr-o lume in care, dupa ce injuri la tine pe blog, te intorci si lasi un trackback celui pe care l-ai injurat, ca sa stie vasta lui audienta ca esti special si impotriva. Si nu uiti sa ii jignesti si pe ei, sperand in sinea ta ca iti vor creste traficul pentru o zi.
Sunt membra a unei comunitati in care gramatica limbii romane e o provocare si textele scrise (nu le pot spune articole) sunt fidele stilului de oratorie la coltul blocului cu coji de seminte lipite pe buze. Dar apartin in aceluiasi timp si unei paturi sociale de oameni informati, lucizi, coerenti, profunzi, acuzatori, inteligenti, creativi, carismatici si trend-setteri.
Si de-aia sunt in acelasi timp mandra si frustrata. Faptul ca blogosfera romaneasca este eterogena si asincretica ma nauceste un pic. In fiecare zi descopar noi idoli si ma impiedic de gunoaie proaspat aruncate. Poate am inceput sa ma identific cu punct ro, poate cititorul postarilor de la inceput nu o mai recunoaste pe cea de pe homepage, dar il asigur ca sunt in continuare eu insami. Cea care scrie exclusiv despre ce ii trece prin cap si prin filtrele de bun simt care ajusteaza continutul blogului.
Voi asculta pareri de la straini fara sa clipesc si fara sa investesc prea multa importanta in asta. Dar, in acelasi timp, voi suporta cu greu verdictul unui prieten care nu ma mai recunoaste aici, unde fiecare pixel ma reprezinta.
As cere un apel, dar stiu ca nu se va schimba completul de judecata. Asa ca nu am de ales: imi continui drumul prin blogosfera punct ro, incercand sa aleg ce e mai bun din ea si din mine...

1 comments:

No longer a friend April 3, 2009 at 2:32 PM  

E trist de adevarat ca uneori esti fix ceea ce proiecteaza altii despre tine. Tot adevarat este ca nu te poti uita numai in propria oglinda - stii textul multinational cu "Feed-back is a gift!" :).

Numai ca la fel de adevarat este ca TU insati stii CINE esti, indiferent ce cred si spun cei cu mai multa sau mai putina greutate si indiferent de ce ALEGI sa arati ca esti.

Keep rocking!

Post a Comment

Comment moderation is OFF.

Please avoid posting comments as Anonymous. Choose Name/URL from the dropdown list and give me a name to reply to. The URL field is optional.